Arhivă (1)

1.

Pierdut în acest infern

Aşa de rece…

Se consumă sufletul meu tern

Timpul trece…

Cad stropi de lumină

Roua dimineţii reflectă faţa sa

Dragoste căină,

Suspendat în compromis, am nevoie de ea

Feţe şterse, mate mă înconjoară

Splendoarea se stinge,

Te-am văzut pentru prima oară

Cerul plînge…

2.

Afară se aşterne seara rece

Adorm furat de o stea

Suspendat in vis, timpul nu trece

Este doar ea

Lumina dimineţii îmi taie somnul

Lacerat mă întorc în infern

Mă sting uşor şi vreau să mor

Ziua se consumă plină de sînge

Mă pierd în iluzii…

Te aştept să vii şi cerul plînge

Să ştie că poţi să nu mai fii…

4.

Stropi, stropi de ploaie

Cad neîncetat peste creştete zburlite

Cuvinte, cuvinte pe foaie

Solitare, mîzgîlite

Oare va vedea?

Dincolo de tulburea-i privire

Şi nu va transforma

Totul în amintire

Mii de pânze de păianjen

Cobor încet, încet din nori

Ne-nfăşoară ca pe gâze

Că-ţi vine tocmai să dormi

Nu mai ştii ce să alegi

Şi muzica nu-ţi răspunde

De prezent să te legi

Să fii acasă oriunde.

6.

Plânge cerul cu lacrimi de plumb.

Din ce a fost au rămas memorii

Ce-mi atârnă plăpânde pe pleoape

Şoaptele stropilor pătrund tăcerea

Ce mă-nvăluie.

Asemenea unui fulger mă despică o durere

Până la agonie. Memorii îmi împânzesc privirea,

Cad şiruri mii…

Rugină pe obraz, cenuşă în plămîni, roşul focului în ochi. Tot ce a rămas din mine aşteaptă să fie eliberat, unde eşti Doamnă în Negru? Unicul adevăr-putred, ascuns adînc în cochilia numită „eu”.

Nu există spaţiu pentru speranţe sau dorinţe, doar privirea… Două aripi albe şi un zîmbet.

7.Febră

Focuri negre pe aripi de moarte

Sfeşnice topite din capete tăiate

Noaptea vârcolacilor a ajuns aici

Cruţarea evită şi mari şi mici

Răsare din negură infamă creatură

Braţe tăiate, piept străpuns şi aţe la gură

Înaintează mândru urlând de mânie

Închizi ochii şi plângi să treacă această agonie

Dar lumina palidă a zorilor învie

Negreaţa fuge ca bestia de făclie

Deschizi ochii mângâiați de soare

În viaţă ai rămas, oare?

Eşti mort, te priveşti bucăţit pe stradă

Înnebunit, desperației te dai pradă…

Dar vezi lumină, e caldă, blândă

Două aripi răsar şi o faţă mândră

E îngerul, luceafărul celor pierduţi

Îţi întinde mâna, de tristeţe uiţi

Purtat în alt de Terra te desprinzi

Zâmbind gingaş focul speranţei aprinzi.

9.

În freamăt de frunză cuvintele tale muţesc

Şi vuietul acestui vânt ascunde ţipete de jale

Săruturi dulci, fierbinţi, pe obraji te ispitesc

Plăpândă şi firavă te ascunzi pe-a pieptului meu cale

Urci încet, tihnit cu buzele în căutarea

Porţii respirului ce-n plăcere freamătă frenetic

În timp ce mirosul tău mă-mbată, închid ochii şi văd  

                                                                                      marea

Plutesc în ape şi sufletul îmi este lejer, poetic

O clipă şi dispar…

O viaţă nouă mă consumă şi sărutul nostru e izvor

Deschid ochii şi apar

Lumi noi mii, perfecte cu tine regină şi se pierde al

 morţii fior.