*majoritatea sunt incomplete
Senin
Deschide ochii și vei vedea
O lume nouă de lumină.
Întinde palma și prinde-n zbor
Această zi senină.
Vino cu mine,
Să pășim pe iarbă verde.
O privire senină,
Nu te voi pierde.
Tot ce-a fost este iertat,
Și-acum plutești pe clipe.
Zorii au iluminat
O cascadă de vise.
Lucesc neîncetat,
Te orbesc de bucurie.
Rămâi nevătămat
Înecat în fericire.
Lasă în urmă
Fum și cenușă.
Cu ochii fixați în cer
Deschide această ușă.
Nevoia
Case pustii și coridoare deșarte
E ger, îngheață măduva în oase.
”Mori! Mori!” strigi neîncetat
Între cadavre mânia ți-ai îngropat.
Oboseala apasă pe gene și pleoape,
Transpiri sânge, afară-i noapte.
”Nu! Nu poți ceda acum!
Ei stau și te veghează din drum.”
”Gata! Nu mai pot!
Atât mi-a fost, acum sunt mort!”
Lupți cu gânduri de sminteală
Ce dau tot mai des năvală.
”Șșș… parcă a trecut…”
Înghiți pastile și stai mut.
-”Cum se simte?”
-”Parcă mai bine.”
O umbră ștearsă întreabă de tine.
Și nu mai sunt eu dintr-odată,
O cochilie – cândva om, acum deșartă.
Trec secunde, minute, ore, zile,
Săptămâni, luni, chiar ani poate!
Tu zaci în tăcere, pustiit și părăsit,
Abandonat, plin de durere…
Granit
Ochii tulburați de durere,
Ridică-te de la pământ și nu mai cere
Salvare și lumină.
Gura ei, deja străină…
Luptă, luptă cît mai poți,
Dezasamblează acest amurg de vise.
În zori vor pieri toți
Sîngerînd sub mii de eclipse.
Zdrobește clipele ce trec în zadar.
Iluminează acest coșmar
Și vei vedea statuie de granit,
În ea adînc un cuțit e înfipt.
Spiritul îți tremură-n fiori.
Eliberează-ți curajul răstignit sau mori!
Strigăt de fericire să arunci în aer
Sub al luminii patetic vaier.
Escalator
Cît mi-e dor,
Să te revăd aici.
Într-o picătură de timp
Să te veghez.
Vreau din nou să-mi plimb
Degetele strîmbe prin strunele de mătase
Ale părului tău.
Să-ți zic cît ești de frumoasă
Să roșești jeratic,
Așa cum faci mereu.
Urc plictisit escalatorul vieții,
Fiece treaptă pare abis.
S-a oprit și fără tine
Pare imposibil de pornit.
O vioară plînge jalnic,
Un pian dezacordat tresare
Sub degetele bătrînului pianist.
Orice instrument are pereche,
Orice suflet un violonist.
Glimpse
Te-am văzut azi,
Erai acolo în ochii săi,
Pe fața sa, în zîmbetul ei.
Și am simțit un nano-freamăt
În piept…
Este oare momentul potrivit
Ca să mă pierd.
Fire de ceață
Soarele a răsărit
Pe un cer indistinct,
Într-o zi fără sens
Peste oraș de plumb dens.
Stau și privesc cum ne pierdem
Prin ceață, drumuri, tramvaie, gînduri,
Amoruri, mizantropie și patimi.
Viața prin sită ruginită ne-o cernem,
Rămîn doar pietre și plumb.
Te rog…
Măcar un zîmbet lasă-mi.
Insomnie
Nu pot dormi.
Mă svîrcolesc în cearșaf
Și mintea feste îmi joacă
Și gîndu-mi zboară la epitaf,
Mizantropie, visători cu plumb în ochi,
Armonie, vis și floare albastră.
Și la versuri, pe care să le scriu nu pot.
Un zumzăit de muște naște în urechi.
Tu
Tu.
Mă blochezi cu privirea,
Mă stingherești cînd vreau să-ți vorbesc.
Stai cruntă, îi privești,
Stîlp de fier în fața lor ești.
Ai da foc cu privirea
Aerului de ai putea.
Blochezi cu ultimele puteri statornicia
Și dintr-odată te dezgheți.
În mișcări grațioase, slove pline de sens rostești.
Te pierzi în acest artificiu al eu-lui tău.
E trist să știu că nu-ți pot fi alături…
Eu.
Umană
De ce nu mi-ai spus că vei pleca?
Sunt doar om…
Îmi place iluzia și să dorm.
Prefer să fiu mințit decît
Să aflu adevărul așa.
Ești doar umană…
Ai strecurat printre lacrimi
Perle negre de minciună.
”Totu-i altfel de o lună”
Te-ai schimbat, botezată de un plîns
Și acum mi-ai trezit din nou patimi.
Ești statuie în fața eternului
Rogi lumina, stinsă demult în mine,
Să mă treacă din infern pe bolta cerului.
Nu vreau să plec, îndur pentru tine.
Combustie
Cînd ceasul bate miază noapte
Bat clopotele neîncetat.
Cerul se va topi,
Dezastrul va veni.
Orașul tremură sub bucium,
Bucium de război!
Sus mîinile spre cer prieteni!
Noi suntem cu voi!
Se apropie lin pe pași de moarte
O nouă obsesie.
Tresar morții în morminte
Speriați de această bestie.
Execuția unui heruvim
Ascult agonia toamnei tîrzii,
Sunete metalice de frunze moarte
Zdrobite-n pași pe străzi pustii.
Am știut mereu și te-am așteptat,
Ca pe un seraf căzut din nori,
Amurgului să-i dai foc,
Să mă molipsești de fiori.
Stăm pe acest precipițiu împreună,
Dezastrul acestui spectacol ție ți-l dau.
Ia-mă de mîină…
Ca o axă ce balansează zi și noapte,
Poți uita și în loc de viață să-mi dai moarte.
Sînge cald pe munți de fier
Voi lăsa urme din firea mea.
Și cînd voi fi de cealaltă parte
Voi uita de toate, de tine, de noi,
Poate…
Diagonal
Mergi în sus pentru salvare,
În jos o iai pentru pieire.
La dreapta merg ce-i drepți,
La stînga pornesc cei deștepți.
Sunt oare banal
Dacă decid să călătoresc diagonal?
