venerdì 30 novembre 2012

Lanţuri

Cu 2 ani în urmă la lecţia de italiană profesorul ne îndemna să participăm la un concurs literar, erau acceptate poezii, nuvele, povestiri şi dialoguri pe o temă care memoria mea a şters-o. Cineva dintre colegi s-a plîns că nu e capabil să scrie ceva frumos chiar dacă şi-ar dori. Atunci proful ne-a învăţat o tehnică folosită de un autor şi îmi pare rău că nu i-am reţinut numele. Premisele erau simple, noaptea tîrziu, la lumina lămpii, fără muzică sau altfel de distracţii. Doar o foaie albă şi un pix. Odată ce ai atins foaie trebuie să scrii fără oprire absolut orice îţi trece prin minte, la un moment dat se poate întîmpla ca gîndurile să se amplifice la un aşa nivel încît să nu reuşeşti să le prinzi cu pana pe foaie. Dăunăzi am aplicat această tehnică, în alte circumstanţe. Mi-am distrus timpanele cu muzica preferată şi am scris fără oprire. Iată rezultatul după un cîntec de 4-5 minute:

Lanţuri

Chem, dor de voi
Ghem în pace de noroi
Lovit, scăpat din casă
Desubt nori aprins 
Prelins de vină
Costisitoare fire
Amurg şi-un mire
Lor le voi da de ştire
În gol sentinţa o citeşti
Pueril, mă loveşti

 Lac secat în a gurii timp
Dornic să dispar mă cer
Să lupt viclean la tine-n piept
Rîd în spaţiu cosmic de mă pierd
Tremur, rai topit la uşă
La gît strînsă am cătuşă
Ornat de spini în faţă
Ca un Crist
Totuşi în lume este trist

Pătrat în boltă
Bas de fier
Pedală grea
Chitare-n ger
Foc în temniţă strîmtă
O gutuie şi o inimă frîntă
Fraţi în cer, diavoli pe pămînt
Nu-mi pasă de nimic şi cînt
Odă vieţii ce-o urăsc

Orbit, turnat în fier
Spadă albă, negru cler
Vrajă frumoasă-n cărţi scuipată
Delir lichid lipit de-o fată
Vlagă ruptă din heruvim
Pană sfîntă, ochi venin
Măr stricat în creştet de copil
Greu scriu, greu gîndesc, greu respir

mercoledì 28 novembre 2012

JURNAL



10 dec. 09, joi 00:12
Experiența mea școlară în această școală începe să se modeleze în... ceva. La moment pot doar să asist la acest proces. Nu am fost foarte abil în trecut în a face previziuni, nu sînt nici acum, știu doar că statul de inerție a spiritului meu, dobîndit din momentul cînd am înțeles și acceptat realitatea efectivă a acestui loc, începe să muteze. Repet, nu știu cum se va sfîrși acest proces, dar îl trăiesc cu o mare satisfacție inexplicabilă pentru moment. Radiez binestarea spiritului meu cu tot corpul, mai puțin în acțiuni, dar nu vreau să grăbesc modul în care decurg evenimentele.

La moment ascult o listă de piese de muzică clasică sperînd că voi atrage somnul. Nu îmi este somn, o altă consecință a acestei noi experiențe.

Luînd în considerație toate aceste evenimente pozitive, vreau să dorm, să mă dau uitării. La moment cred că somnul este una dintre metodele cele mai bune de a evita viața. Deși e vorba de cîteva ore, este modul cel mai efectiv non-dăunător de a dispărea. Aș paragona somnul cu cele nouă luni petrecute în burtica mamei, e o formă de reintoarcere în acea perioadă fără griji. Nimic nu e mai frumos, imaculat și emoționant decît somnul unui copil, ba chiar și a unui adult. În somn ne desprindem de corp, de rațiune și devenim spirit. Ne contopim cu acea lume fantastică a visurilor, de care la trezire nu ne aducem aminte în mod sigur toate detaliile, știm doar că a fost frumos sau a fost groaznic. Atît de simplu, atît de departe, mă împinge să paragonez acest stat al nostru în timpul somnului cu o dimensiune paralelă. Oare e la fel și tărîmul după viață? Acolo, cum se spune, există paradisul pentru cei destoinici și infernul pentru infami – două realități ca în tărîmul viselor. Diferența e că nimeni nu s-a întors de acolo să ne povestească cum e, deși din tărîmul viselor ne trezim și reușim să expunem ce am văzut, detaliile nu sînt mereu exacte și memoria pare să joace feste, dar există acel fir care ne conduce la experiența avută. Doar că acolo nu simțim durere, fericire, ei da, simțim doar că efectele(lacrimile, cuvintele etc.) se transmit corpului, spiritul rămîne intact. Din cele spuse îmi vine o ulterioare întrebare, oare e posibil în viața de apoi să suferim în infern sau să fim fericiți în rai?

Nu reușesc să explic de ce am făcut această reflexie, bazată pe nimic altceva decît experiențe proprii și nu pe un studiu aprofundat, dar aici tind să-l citez pe Preda. Romancierul în ”Cel mai iubit dintre pământeni” spunea că studiile îngrelează spiritul unui individ și cînd un mare savant scrie o carte, o scrie bazînduse pe teorii elaborate de predecesorii lui. Atunci ce trăiri îmi expune el, decît cele copiate? Einstein cu siguranță a fost unul din cei care cînd scriu înșiră pe foaie propriul spirit. Inspirat, încerc să fac și eu acest lucru. În fine peste cîtva timp voi rîde citind aceste rînduri, deci un scop aceste reflexii îl vor păstra oricum.

JURNAL



Joi, 8 noiembrie 3.42AM Torino
Insomnie…
Am reuşit în 5 minute să împletesc un ghem de gânduri ce nu mi-ar da pace să dorm încă câteva ore. Sunt prins într-un vid de anosteală, mă sufoc. Dacă am avut distracţii anul trecut, muzică, chitara, acum nu este deajuns, după 5 ani petrecuţi aici împing limitele suportării la precipiţii cosmice. Îmi ies din minţi. Totul e rutină, absolut totul, chiar şi cîntatul la chitară, cititul cărţilor. Totul a devenit consum, un investiment prost în încercarea de consuma timpul. Mă plîng, deşi e deja noiembrie şi curînd voi pleca acasă. Am nevoie de aer, de cîteva zile de aer...

Arhivă (1)



1.
Pierdut în acest infern
Aşa de rece…
Se consumă sufletul meu tern
Timpul trece…

Cad stropi de lumină
Roua dimineţii reflectă faţa sa
Dragoste căină,
Suspendat în compromis, am nevoie de ea

Feţe şterse, mate mă înconjoară
Splendoarea se stinge,
Te-am văzut pentru prima oară
Cerul plînge…

2.
Afară se aşterne seara rece
Adorm furat de o stea
Suspendat in vis, timpul nu trece
Este doar ea

Lumina dimineţii îmi taie somnul
Lacerat mă întorc în infern
Mă sting uşor şi vreau să mor

Ziua se consumă plină de sînge
Mă pierd în iluzii…
Te aştept să vii şi cerul plînge
Să ştie că poţi să nu mai fii…

4.
Stropi, stropi de ploaie
Cad neîncetat peste creştete zburlite
Cuvinte, cuvinte pe foaie
Solitare, mîzgîlite

Oare va vedea?
Dincolo de tulburea-i privire
Şi nu va transforma
Totul în amintire

Mii de pânze de păianjen
Cobor încet, încet din nori
Ne-nfăşoară ca pe gâze
Că-ţi vine tocmai să dormi

Nu mai ştii ce să alegi
Şi muzica nu-ţi răspunde
De prezent să te legi
Să fii acasă oriunde.

6.
Plânge cerul cu lacrimi de plumb.
Din ce a fost au rămas memorii
Ce-mi atârnă plăpânde pe pleoape
Şoaptele stropilor pătrund tăcerea
Ce mă-nvăluie.
Asemenea unui fulger mă despică o durere
Până la agonie. Memorii îmi împânzesc privirea,
Cad şiruri mii…
Rugină pe obraz, cenuşă în plămîni, roşul focului în ochi. Tot ce a rămas din mine aşteaptă să fie eliberat, unde eşti Doamnă în Negru? Unicul adevăr-putred, ascuns adînc în cochilia numită „eu”.
Nu există spaţiu pentru speranţe sau dorinţe, doar privirea… Două aripi albe şi un zîmbet.

7.Febră
Focuri negre pe aripi de moarte
Sfeşnice topite din capete tăiate
Noaptea vârcolacilor a ajuns aici
Cruţarea evită şi mari şi mici

Răsare din negură infamă creatură
Braţe tăiate, piept străpuns şi aţe la gură
Înaintează mândru urlând de mânie
Închizi ochii şi plângi să treacă această agonie
Dar lumina palidă a zorilor învie
Negreaţa fuge ca bestia de făclie
Deschizi ochii mângâiați de soare
În viaţă ai rămas, oare?

Eşti mort, te priveşti bucăţit pe stradă
Înnebunit, desperației te dai pradă…
Dar vezi lumină, e caldă, blândă
Două aripi răsar şi o faţă mândră

E îngerul, luceafărul celor pierduţi
Îţi întinde mâna, de tristeţe uiţi
Purtat în alt de Terra te desprinzi
Zâmbind gingaş focul speranţei aprinzi.

9.
În freamăt de frunză cuvintele tale muţesc
Şi vuietul acestui vânt ascunde ţipete de jale
Săruturi dulci, fierbinţi, pe obraji te ispitesc
Plăpândă şi firavă te ascunzi pe-a pieptului meu cale

Urci încet, tihnit cu buzele în căutarea
Porţii respirului ce-n plăcere freamătă frenetic
În timp ce mirosul tău mă-mbată, închid ochii şi văd  
                                                                                      marea

Plutesc în ape şi sufletul îmi este lejer, poetic

O clipă şi dispar…
O viaţă nouă mă consumă şi sărutul nostru e izvor
Deschid ochii şi apar
Lumi noi mii, perfecte cu tine regină şi se pierde al
 morţii fior.